de Matei Crețu clasa a VIII-a A

Într-o zi, în eternitate, eram pe o planetă nouă cu Moise. Planeta aceea se numea Cristalul Violet, deoarece avea peste tot cristale violet de toate mărimile, iar când te uitai într-un cristal, ţi se părea că vezi toată galaxia.

După o mică plimbare pe colinele planetei, m-am așezat alături de Moise şi am început să vorbesc cu el.

            – Spune-mi, te rog, cum reuşeai să fii aşa de calm pe pământ? l-am întrebat eu pe Moise.

            – Cine a zis că eram calm?

            – Păi, cu toate că te supărai şi tu uneori, păreai foarte calm şi răbdător cu toţi oamenii, chiar şi cu cei care te supărau.

            -Vezi, Matei, știam că orice s-ar întâmpla, Dumnezeu este cu mine şi mă va ajuta. De aceea încercăm mereu să fiu înțelegător și să-i ajut  pe cei din jur. Apoi știam că poporul ales conta pe mine să îi scot din Egipt, aşa că m-am rugat lui Dumnezeu pentru ajutor ca să mă pot controla şi chiar l-am primit.

            – Interesant. Şi eu am încercat să mă controlez când mă supăra cineva, însă am eşuat de cele mai multe ori.

            – Am văzut. Știi bine că eu sunt în cer de multe mii de ani.

-Știu, i-am răspuns.

– Ei, bine, a continuat Moise, uneori chiar încercai să nu te superi, ceea ce m-a bucurat pentru că ai şi reuşit de multe ori. Însă am observat că uneori doreai de fapt să te superi.

            M-am uitat atent la un cristal, apoi mi-am îndreptat privirea către Moise şi i-am zis:

            – Ce bine că nu o să ne mai supărăm niciodată!

            – Așa-i, aprobă Moise.

După ce am terminat de vorbit, ne-am ridicat şi am continuat să explorăm alte planete.