Back2Eden

de Ilinca Timnea clasa a VII-a B

Eram la ultima oră din acea zi de școală, ora de română. Chiar dacă este materia mea preferată, eram nerăbdătoare să merg acasă, fiind  joi, o zi în care nu aveam meditații și puteam să stau afară cu vecinii mei toată ziua. Eram cu ochii la ceas. Trei minute, două minute, un minut, DINGGGGG!!!!!. Mult așteptatul ultim clopoțel a sunat, în sfârșit. Toată clasa, inclusiv eu, s-a ridicat din bănci și a început să își strângă lucrurile. Doamna profesoară, ridicându-se de la catedră, ne-a spus calmă:

  • Nu plecați încă, vă rog. Am de făcut un anunț.

Auzind spusele profesoarei noastre, ne-am oprit și ne-am îndreptat curioși ochii spre dânsa.

  • Am de gând să vă dau de făcut un proiect, ca temă pentru mâine.

Uitându-se în clasă și văzând cât de dezamăgiți eram, adăugă:

  • Cel mai bun proiect va fi recompensat cu nota 10.

Ei, de abia acum ne-a câștigat pe deplin atenția.

  • Ce trebuie să faceți, vă întrebați? În primul rând, vreau să vă spun că trebuie să lucrați în echipe. Acestea pot fi de cel mult șase persoane. Trebuie să realizați o compunere, de cel puțin o pagină, în care va trebui să vorbiți despre Strămoșii noștri, mai exact despre ce s-a întâmplat în Eden cu Adam și Eva, dar și multe altele… despre Noe, despre David, despre oricine vreți. Dar nu uitați, până mâine trebuie să fie gata! Bine, dragilor, sunteți liberi acum.

Auzind spusele doamnei profesoare m-am uitat prin clasă și m-am gândit cu cine aș putea face proiectul… Cu Lisa? Nu, deja are echipă… Cu Mara? Nu, probabil va face compunerea cu sora sa… Uitându-mă un pic mai atent, mi-am văzut prietenii care îmi făceau cu mâna. M-am dus la ei și Carla mă întrebă:

  • Facem proiectul împreună, nu?
  • Sigur, i-am răspuns eu.

Eram cinci persoane. Perfect!

  • Unde ne întâlnim să lucrăm? întrebă Marc.
  • Putem merge la o terasă, sugeră Mia.
  • Nu, este mult prea multă gălăgie, nu o să ne putem concentra.
  • Atunci de ce nu facem proiectul chiar aici, în clasă? sugeră Thomas.
  • Altă clasă are ore aici în câteva minute….
  • Atunci, hai să mergem la mine acasă! Putem lucra acolo, am sugerat eu într-un final.
  • Bună idee, să mergem!

Spunând acestea am ieșit din clasă și am pornit spre casa mea. Am ajuns în nu mai mult de jumătate de oră, am vorbit puțin cu părinții mei, apoi am mers la mine în cameră pentru a începe să lucrăm la proiect.  Ne-am lăsat ghiozdanele pe jos, într-un colț al camerei, am luat laptopul de pe pat și, așezându-ne pe fotolii, am început să discutăm.

Am citit din mai multe cărți, inclusiv din Biblie, ne-am documentat și pe internet și chiar mi-am sunat și bunica, care știa extrem de multe povești, fiind foarte credincioasă. După multe, multe ore de căutare, am început în sfârșit să scriem pe la ora unsprezece. Am scris un rând, apoi uitându-mă la prietenii mei, am văzut că adormiseră. Am mai scris încă unul… şi încă unul… şi încă unul… şi încă…

Mi-am pus capul pe laptop și am stat acolo câteva secunde, după care am auzit:

  • Ilinca… Ilinca, trezește-te! Ilinca!

Deschizându-mi ochii am văzut-o pe Carla, care era pe jos, lângă mine și mă zguduia ca să mă trezesc. Uitându-mă puțin în jur, m-am panicat îngrozitor de tare. Nu mai eram în camera mea. Eram afară, înconjurată de prietenii mei și de copaci. Eram într-o grădină. În timp ce Carla încerca să mă calmeze pe mine, i-am văzut pe Marc și pe Mia lângă un copac, încercând să îl liniștească pe Thomas, care, din cauza șocului părea să aibă un atac de panică.

M-am ridicat, am luat-o pe Carla de mână și ne-am dus la prietenii noștri.

  • Ce se întâmplă? Unde suntem?! am strigat eu speriată.
  • Nu știm… eu una sunt aici de un sfert de oră, cred. După ce am adormit, m-am trezit aici și l-am văzut pe Marc ghemuit lângă un tufiș. Apoi peste câteva minute au apărut și Carla şi Thomas. După cum vezi, el nu a reacționat prea bine, spuse Mia, uitându-se în jos la prietenul nostru care respira foarte greu.
  • Ce facem acum? a întrebat Carla.
  • Eu zic să rămână Mia cu Thomas aici, iar noi să mergem să explorăm locul și să vedem dacă putem găsi un mod de a ne întoarce acasă. 
  • De acord, am spus eu speriată, dar în același timp curioasă să explorez necunoscutul.

Aceste lucruri fiind spuse, am început să ne strecurăm printre copaci, când am auzit un glas de femeie venind de după un tufiș. Lăsându-ne pe vine, am început să ne îndreptăm spre acesta și am auzit din nou glasul cristalin.

  • Adam, am terminat treaba în grădină! spuse vocea.

Uimită de cele auzite, am împietrit. Din spatele meu s-a auzit o șoaptă:

  • Este cine cred eu că este?

Era Thomas. Îmi stătuse inima în loc pentru o secundă la cât de tare m-a speriat.

  • Thomas, nu mai face asta! M-ai speriat groaznic.
  • Scuze, nu am vrut. Am crezut că ne-ați auzit pe mine și pe Mia venind.

Marc, uitându-se înapoi la locul unde o văzusem pe femeia care noi credeam că este Eva spuse:

  • Stați, unde a plecat? A dispărut…..
  • Thomas? a spus Carla în cele din urmă.
  • Da?
  • Nu ai spus că ai venit împreună cu Mia?
  • Ba da, de ce?
  • Păi atunci, ea unde e?

Ne-am uitat toți în jur, iar Carla avea dreptate. Mia nu era cu noi. Marc, ridicându-se în picioare a  trecut pe lângă tufiș și a strigat:

  • Miaaa!!! Unde ești? Miaaaa!!!!

În acel moment ne-am ridicat toți în picioare și, începând să mergem am continuat să strigăm toți:

  • Mia, unde ești??? Mia, vino înapoi!!!

Dar nu ni s-a răspuns. Speriați de ce i s-ar fi putut întâmpla prietenei noastre am rămas pe loc, apoi Thomas a spus:

  • Fructul…
  • Poftim? a spus Marc.
  • Fructul, repetă Thomas gânditor. Eva o să fie ispitită să mănânce fructul unui pom. Poate Mia a urmărit-o. Să mergem!

Spunând acestea, Thomas a luat-o la fugă înapoi spre grădină.  Uimiți, am fugit și noi după el, strigând din când în când:

  • Thomas, mai încet, ne vom pierde! Thomas, așteaptă-ne!

Dar el nu ne asculta. Își dorea să ajungă la grădina Edenului mai repede. Dintr-o dată prietenul nostru a strigat:

  • Mia, aici sunt!

Auzind acestea, am început să fugim mai repede și în câteva secunde am ajuns lângă Thomas.  Undeva mai departe, în grădină, o putem vedea pe Mia cum mergea încet în spatele Evei, către pomi. Thomas o luă din nou la fugă și în scurt timp a încetinit, ajungând aproape de cele două fete. Fugind după el, din nou, am ajuns și noi acolo. O vedeam pe Eva cum se mișca încet spre un pom, parcă atrasă de ceva, apoi am auzit și noi un glas. Uitându-ne în pomul aflat la câțiva metri de noi, spre care se îndrepta ea, am văzut un șarpe. Imediat ne-am dat seama că era Satana costumat.

Mia, de data aceasta făcând niște pași greoi, parcă nemaiinteresând-o că Eva o poate auzi, s-a apropiat și mai mult de pom, apoi, l-am auzit pe Satana vorbind cu Eva. Îi spunea să mănânce fructul, asigurând-o că atât ea, cât şi Adam nu vor muri, ci vor fi ca niște dumnezei, cunoscând binele şi răul.

În acel moment Mia a răbufnit și a strigat:

  • Eva, nu! Nu îl asculta, te rog! Te păcălește, nu îi pasă nici de tine, nici de Adam! Te rog nu mânca fructul.

Eva nu avu nicio reacție. Acela a fost momentul în care ne-am dat seama că nu ne putea auzi. Aceasta a cedat ispitei şi a mâncat din fruct.

Atunci, Mia, căzând pe jos, a început să plângă. Era de-a dreptul răvășită.

Peste câteva momente, timp în care noi încercam să o liniștim pe Mia, spunându-i că nu era vina ei, a apărut în grădină și Adam. Când a aflat ceea ce se întâmplase, a ales să mănânce şi el din fruct, moment în care, Mia a început să plângă și mai tare.

Nu ne venea să credem. Ne aflam în grădina Edenului și tocmai ce văzusem cum Eva și Adam căzuseră în păcat. Eram tulburați. Ne simțeam inutili, neputincioși. Ne-am așezat toți, pe jos, lângă prietena noastră și i-am văzut pe cei doi păcătoși cum se transformă în fum și dispar.

Peste nu mai mult de câteva secunde, nu ne mai aflăm în Eden. Eram tot pe jos, Mia tot plângea, dar nu mai eram în grădină. Eram pe o stradă, înconjurați de oameni. În fața noastră, la câțiva zeci de metri depărtare, puteam zări o barcă extrem de mare, ca un vapor. Nu ne-am mișcat până ce o doamnă a venit la noi și ne-a întrebat dacă suntem bine și de ce stăm pe jos.

În acel moment, am fost prea șocați ca să putem scoate un sunet. Cum de putea să ne vadă? Eva și Adam nu ne puteau vedea…. Ce se întâmplase? Aveam atât de multe întrebări.

Marc, care nu părea să fie la fel de răvășit ca noi, a vorbit în cele din urmă și i-a spus doamnei că suntem bine și că doar ne-am oprit un pic, deoarece eram obosiți. Femeia s-a uitat un pic ciudat la noi, apoi plecă.

Ne-am ridicat în picioare și ne-am uitat mai atent în jur. Toată lumea era atât de ciudat îmbrăcată, spre deosebire de noi. Nici nu mă mir că acea doamnă se uitase așa. Hainele noastre erau foarte moderne, în timp ce ei parcă purtau niște draperii.

După ce am studiat locul în care ne aflam, am decis să mergem spre acea corabie. Pe măsură ce ne apropiam, se făcea din ce în ce mai mare. Ajungând chiar în fața ei, am observat o grămada de animale care, urcând pe un fel de scară, se suiau în acea imensă barcă.

Sus, în ea, se afla un domn, care părea destul de în vârstă.

  • Arca lui Noe a suspinat dintr-o dată Carla.
  • Ce-ai zis? am întrebat-o eu.
  • Aceasta este arca lui Noe! a spus Carla din nou, tare și clar de data aceasta.
  • Studiind imensa barcă, amintindu-ne ce citisem în cărți înainte de a ajunge aici, ne-am dat seama că avea dreptate.

Eram atât de atrași de imensa corabie ce se afla în fața noastră, încât nici nu am observat că, printre animalele care urcau, nimeni altul decât Noe a coborât în fața noastră și ne-a spus:

  • Vă pot ajuta cu ceva, copii?

Marcus, care era din nou cel mai puțin răvășit dintre noi, a răspuns:

  • Chiar ar fi ceva. Am auzit că va fi un mare potop și ne întrebam dacă putem să urcăm și noi în arcă…
  • Desigur! Urcați. Haideți să vă prezint familia mea.

În afară de Marc, care chiar a plecat în urma lui Noe, noi ceilalți am rămas încremeniți în același loc. Noe oprindu-se un pic, s-a întors la noi și a spus:

  • Veniți și voi?

În acel moment, fără să mai ezităm, am urcat și noi pe scară printre animale și am ajuns în arcă. Acolo, bunul Noe ne-a făcut cunoștință cu familia sa, exact cum ne spusese. Atât soția sa, cât și fiii și nevestele fiilor lui au fost extrem de amabili.

Așa cum Domnul l-a vestit pe Noe, în scurt timp a început potopul. Puteam vedea pe geam cum oamenii fugeau agitați dintr-o parte în alta, neștiind ce să facă. 

În acel moment, înțeleptul bătrân veni lângă mine și spuse:

  • Am încercat să îi avertizez…. Nu au vrut să mă asculte. Acum vor suporta consecințele…

Uitându-mă la el, am încuviințat, iar apoi am auzit:

  • Ilinca…..Ilinca….Ilinca…Ilin…

Auzind aceste cuvinte, m-am trezit și am văzut-o pe mama lângă mine. M-am uitat la ceas. Era opt dimineața.

Ridicându-mă grăbită de pe scaun m-am uitat în jur și am văzut că eram înapoi în camera mea. Pe fotolii se aflau prietenii mei care încă dormeau. I-am trezit și pe ei rapid, apoi le-am spus:

  • Nu o să vă vină să credeți ce mi s-a întâmplat! Am visat că eram toți în Eden și erau și Adam și Eva, apoi am fost pe arca lui Noe și i-am cunoscut familia și a vorbit cu noi și…
  • Stai un pic, m-a întrerupt Mia. Mi s-a întâmplat același lucru!
  • Și mie, spuseră în cor Marc, Carla și Thomas.
  • Atunci, a fost doar un vis…? am spus eu dezamăgită
  • Este cea mai bună explicație la tot ce ni s-a întâmplat.

Preț de câteva secunde nimeni nu a mai spus nimic, apoi dintr-o dată Thomas a tresărit și a spus:

  • Compunerea! Nu am făcut compunerea! Am adormit.
  • Atunci, hai să ne apucăm să scriem. O să ne fie mult mai ușor acum, când am putea spune că chiar am fost acolo.

Zis și făcut! În două ore compunerea a fost gata. Ne-am pregătit, apoi am plecat la școală. Toată ziua am așteptat nerăbdători ora de română, care era a treia oră.

Imediat ce a sunat clopoțelul de intrare, doamna profesoară a intrat în clasă.

  • Sunteți gata să vedem cine primește un zece azi?

Toată clasa a dat un răspuns afirmativ. După ce au prezentat două echipe, a venit rândul nostru. Nici nu a trebuit să citim de pe foaia trasă la imprimantă. Știam deja tot ce se întâmplase și ne aminteam perfect. Când am terminat de prezentat, doamna ne-a felicitat, apoi a chemat următoarele echipe în fața clasei.

Până la urmă echipa mea a câștigat binemeritata notă de zece. După ce am terminat orele, am plecat acasă fericiți, le-am dat părinților vestea, apoi am stat toată ziua afară.

A fost o zi pe cinste, iar ce am visat, sau, la cât de real păruse totul, aș putea spune, ce am trăit, nu vom uita niciodată.

Eva privind fructul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *