BACK2EDEN

de Radu Modan clasa a VII-a B

Acum două săptămâni, mi s-a întâmplat ceva foarte ciudat. Era începutul primăverii, iar o pereche de țicleni își pregătea un cuib într-o scorbură a unui copac. Mi-am luat aparatul de filmat și m-am pregătit să încep să îi filmez. Când unul dintre ei a apărut pe trunchiul de copac, am observat că arăta puțin diferit. Am încercat să mă apropii să îl văd mai bine, când brusc m-a întrebat:

-De ce te uiți așa la mine? Ai observat că am penele de o culoare mai ștearsă? M-am speriat, deoarece nu mă așteptam ca o pasăre să poate vorbi. Apoi, am bâlbâit:

        -Ă… da… cum… cum de poți vorbi?

– E o poveste lungă, prietene.

– Am timp… poți să îmi povestești?

– Eu am fost unul din primele două exemplare din specia mea, zise țicleanul. Când Dumnezeu a creat păsările, erau doar 100 de specii. Pe măsură ce a trecut timpul, genele noastre s-au schimbat încet-încet, și astfel au derivat mai multe specii. Dar la început, erau doar 100 de specii de bază. Când Adam și Eva au mâncat din Pomul Binelui și Răului și au fost scoși din grădina Eden, unele animale încă au rămas acolo. Dar, cu timpul, o dată ce oamenii și-au extins teritoriul, grădina Eden nu mai putea sta la suprafață și în schimb a devenit invizibilă pentru oameni. Ea există într-o a patra dimensiune, unde nimeni nu poate intra. Dar Dumnezeu a dat un cadou animalelor care au fost în grădina Eden, deoarece ne-ar fi fost greu să avem o tranziție din acel loc minunat în lumea aceasta. Astfel, animalele care au fost în grădina Eden au un mod prin care o pot accesa din nou. Pentru mine, este această scorbură în care am cuibul. Am două intrări: Una unde îmi vor locui puii și una care funcționează ca un portal. Împreună cu acest cadou, Dumnezeu mi-a dat și darul vorbirii pentru a putea comunica cu unii dintre oameni… cu aceia care mai cred în Eden.

– E foarte interesant ce-mi spui! Și cum de mai trăiești, după atâția ani?

– Ei bine, în grădina Eden există o fântâna a vieții. Oricine bea din ea nu poate muri, chiar dacă acel „cineva” nu este un om.

– Dar, de ce nu stai doar acolo? Nu văd niciun motiv pentru care ai veni și aici? l-am întrebat curios.

– Ei bine, oamenii se bucură de natură, de cântecul păsărilor și de frumusețea animalelor. Astfel, uneori mai venim aici pentru a face pe oameni fericiți. De asemenea, nu toate animalele pot intra, ci doar cele care au trăit în grădina Eden, așa că vin aici și pentru a-i întâlni pe alți țicleni, urmașii noștri.

– Și cum te-ai simțit, când ai aflat că Eva a mușcat din fructul binelui și răului? l-am iscodit din noul meu prieten.

– Aflasem că Adam și Eva nu aveau voie să muște din acel fruct. Am fost foarte trist, și mi-a părut rău pentru ei, a ciripit țicleanul.

– Dar, care a fost, în opinia ta, cel mai tragic eveniment la care ai luat parte? l-am întrebat curios?

– Cu siguranță, a fost potopul. Animalele care au fost chemate în arcă au fost exact acele perechi originale care au fost făcute în ziua a cincea. Astfel, am fost și eu pe corabie împreună cu Noe și cu familia sa. A fost foarte trist să văd cum aproape toate vietățile sunt luate de apă și omorâte. Dar, am înțeles, că a fost nevoie de asta, pentru că oamenii deveniseră foarte răi, și adorau să îi facă pe alții să se simtă prost.

– Înțeleg…chiar am citit despre asta.  Dar, spune-mi te rog, am continuat, te-ai întâlnit vreodată cu Adam și cu Eva?

– Desigur! Îmi amintesc de zilele în care îmi dădeau semințe în mână și mă mângâiau… De acea am fost atât de șocat când am aflat că mâncaseră fructul interzis… Păreau niște oameni minunați și nu mi-am putut imagina cum ar fi putut face așa ceva!

– Wow! Este o adevărată onoare să fi stat în mâna lor, nu? am continuat tirul întrebărilor.

– Desigur! Chiar dacă atunci nu mă simțeam atât de special, deoarece toate creaturile care existau atunci petreceau timp cu ei. Erau adevărați iubitori ai creațiilor lui Dumnezeu! Aveau mult timp să se ocupe de noi.

– L-ai văzut vreodată pe Dumnezeu în grădina Eden? Din câte știu, venea des să le facă vizite lui Adam și Eva.

– Desigur! Venea acolo săptămânal. Niciodată nu m-am apropiat prea mult de El, dar Îi puteam simți bunătatea din modul în care vorbea cu Adam și cu Eva. Când Eva a mușcat din fruct, un alt motiv pentru care m-am întristat este acela că am realizat cât de mult s-a întristat Domnul. Nici nu îți poți imagina ce trist a fost! Dar acum nu mai pot sta de vorbă! Nu mai am mult timp și trebuie să termin de construit cuibul ăsta. Vezi bine că soarele coboară spre apus. Și prietenul meu continuă să-și meșterească căsuța. 

– Mi-ar fi plăcut să mai stăm de vorbă, dar sigur ne vom mai întâlni. Uite, eu stau la marginea pădurii, i-am spus bucuros. Oricum, mult spor în construirea cuibului.

Și după ce am terminat de zis asta, mi-am auzit alarma. Ciudat! Fusese cumva un vis? Oricum, nu puteam sta pe gânduri… Aveam de terminat tema la română, iar prietenul meu mă învățase, fără să vrea, lecția hărniciei. Am deschis geamul să aerisesc camera și chiar atunci a zburat țicleanul la hrănitorul de la geamul meu. De obicei s-ar fi speriat văzând că sunt acolo, dar de data asta, nu. Mi s-a părut puțin misterios… Am rămas pe gânduri în timp ce mi-am terminat tema.

Țicleanul făcându-și cuibul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *