Coincidență sau mâna lui Dumnezeu?

de prof. Limba română – Mîndroc Carina

În clasa a IX-a la română încercăm să ne împrietenim cu literatura. Am citit cărți jucăușe, cărți despre dragoste, despre familie, chiar și povestiri fantastice și romane S.F. Nu ne-am prins urechile iremediabil în definiții pompoase, dar, în schimb, am încercat, mai degrabă, să trecem prin propriile filtre textele întâlnite și să ne spunem părerile – argumentate, firește.

Știu, știu, poate că vă spuneți: „Da, adolescenților încă le mai place să se joace, căci, până la urmă, sunt niște copii mai mari. Pe de altă parte, unii dintre ei poate chiar s-au îndrăgostit, apoi majoritatea își vor și întemeia o familie în viitor, dar… de ce să-și umple capul cu povestiri fantastice?!”

Ei bine, teoreticianul literar Tzvetan Todorov afirmă că „fantasticul este ezitarea cuiva care nu cunoaște decât legile naturale pus față în față cu un eveniment în aparență supranatural”.  Dacă finalul unei povestiri oferă o explicație științifică, atunci aceasta  nu mai e fantastică, doar stranie. Pe de altă parte, dacă finalul arată că totul a fost supranatural, atunci povestirea e miraculoasă (înrudindu-se cu basmul).

Unul dintre evenimentele foarte importante pentru școala noastră este… redeschiderea claselor liceale! După o pauză de câțiva ani, anul acesta este primul în care s-a format clasa a IX-a. Alysa Trușcă, o absolventă eminentă de-a noastră, ar fi putut alege orice liceu de top, dar ne-a reales, deși nici măcar nu avea certitudinea că se va înființa clasa… iată mărturia ei:

Mi-am dorit foarte mult ca Liceul „Mihai Ionescu” să fie locul pe care-l voi alege pentru a studia mai departe. Nici nu voiam s-aud de alt liceu, deși știam că existența lui încetase cu mult timp în urmă și că, în prezent, nu mai este spațiu, nici voință de a-l pune în funcțiune.

Am început să mă rog fierbinte. În fiecare seară, timp de doi ani, m-am rugat neîncetat ca Dumnezeu să facă posibil ceea ce-mi doream. Nu am vrut să-mi pierd credința, chiar dacă au existat atâtea dăți în care aș fi putut s-o pierd. Colegii își ridicau stupefiați sprâncenele când auzeau la ce liceu vreau să rămân. Profesorii dădeau din cap sau tăceau după câteva clipe, apoi schimbau subiectul. Propria mea mamă mi-a zis la un moment dat: „Hai să căutăm alt liceu. Nu cred că vor reuși să-l pună la punct anul acesta.” Am respins toate acestea și am persistat în rugăciune, cu încredere neclintită în Dumnezeu.

Iar azi, stau încă pe băncile școlii „Mihai Ionescu”, cu titlul de liceană. Pentru mine, Liceul „Mihai Ionescu” este un cadou-miracol din partea Prietenului meu celui mai bun!

Pentru Alysa, miracolul este o certitudine. Cu toate acestea, Dumnezeu ne va lăsa întotdeauna și libertatea de a ne îndoi, ca Toma necredinciosul, sau de a ezita, în cuvintele lui Todorov, de a căuta o explicație rațională (care există: numeroasele planuri, avize, acreditări, precum și viziunea și perseverența direcțiunii, eforturile Bisericii etc.). Cum ar spune Tudor Arghezi:

Pentru credință sau pentru tăgadă,/ Te caut dârz si fără de folos./ Ești visul meu, din toate, cel frumos/ Și nu-ndrăznesc sa te dobor din cer grămadă.// (…) // Singuri, acum în marea ta poveste,/ Rămân cu tine să mă mai măsor,/ Fără să vreau să ies biruitor./ Vreau să te pipăi și să urlu: „Este!” (Psalm)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *