Comunicarea părinte – educatoare:

un rol esenţial în educarea copilului

Prof înv. preșcolar : BĂLAȘA LIDIA

Prof înv. preșcolar :FRICOSU LUCICA

Părinţii şi educatoarea ar trebui să fie coechipierii perfecţi în educarea copilului. O relaţie bună părinte- educatoare poate însemna diferenţa între a şti cât de bine se descurcă în grădiniţă copilul şi cât de bine vă spune el că se descurcă.

Comunicarea rezolvă aproape orice fel de problemă. Când părintele se interesează constant de evoluţia copilului său,are întâlniri de consiliere pedagogică cu educatoarea,  îi va fi mai uşor să identifice punctele slabe ale celui mic şi să-l ajute să-şi depăşească greutăţile de înţelegere, barierele emoționale. Se pot cere sugestii educatoarei pentru activităţile ce se pot desfăşura în timpul liber cu cel mic, astfel încât să-şi dezvolte anumite capacităţi care să îl ajute atât la grădiniţă, cât şi în viaţa de zi cu zi.

Părinţii trebuie puşi mereu în temă cu progresul pe care îl fac copiii. Este foarte important ca relaţia dintre părinte şi educatoare să aibă un aspect pozitiv pentru buna dezvoltare a copilului. Iată cateva sfaturi pentru o bună comunicare educatoare – părinte – copil:

  • Copilul trebuie lăsat să-şi dezvolte propria relaţie cu educatoarea. Contactul cu educatoarea este unul dintre primele şi cele mai importante contacte pe care un copil îl are cu o persoană adultă. E un prim pas spre a descoperi lumea celor mari și să înveţe să se adapteze diferitelor situaţii.
  • E bine să i se explice celui mic că nicio situaţie nu e numai în alb şi negru. De fiecare dată când povesteşte ceva negativ de la grădiniţă, el ar trebui încurajat să spună şi un lucru bun care i s-a întâmplat. Astfel, părintele va recăpăta o perspectivă mai amplă asupra situaţiei şi îl va învăţa pe cel mic să vadă şi lucrurile pozitive.
  • Ar fi de dorit ca părintele să pună întrebări, atât educatoarei cât şi copilului. Fiecare va vedea că părintele este interesat şi că va primi toate răspunsurile de care are nevoie.
  • Relaţiile sunt construite pe baza unui parteneriat bazat pe comunicare, în care există respect reciproc şi toate părţile au de câştigat.    

Este astfel evident că,  părinţii şi educatoarea împărtăşesc o responsabilitate uriaşă. Împreună oferă copiilor dorinţa de a învăţa şi a munci din greu. O buna comunicare între ei este esenţială succesului, în scopul motivării copiilor pentru învăţare şi al creşterii interesului lor în această direcţie.  Important este ca fiecare copil să aibă un adult interesat de progresul său de la grădiniță.

O legătură deosebită între educatoare şi părinţi va duce la o relaţie deosebită între copii şi educatoare.

Un părinte se poate considera împlinit atunci când, împreună cu grădiniţa reuşesc să educe copilul , împreună să pună bazele construcției ulterioare de valori spirituale, morale, sociale, culturale etc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.