De vorba cu cineva special…

de Filip Stamate clasa a VII-a A

Dragă jurnalule, n-o să-ți vină să crezi cu cine m-am întâlnit azi! Stai să-ți spun, dar hai, așază-te comod ca să nu cazi de pe masă.

Astăzi m-am întâlnit cu îngerul păzitor al lui Abel. El mi-a deschis ochii și mi-a arătat toate lucrurile de pe planeta noastră, lucruri pe care ochiul uman nu le poate vedea! Într-un fel mi-a dat ochii lui! Și pe lângă asta, mi-a mai răspuns la niște întrebări pe care le aveam de mult. Acum sper că stai comod, pentru că am să încep să povestesc și nu o să mă mai opresc.

O să încep prin a-ți spune ce am văzut prin ochii ce mi i-a dăruit, cât să văd cum arată lumea prin ochii lui și a lui Dumnezeu. Ce am văzut m-a șocat, dar în același timp mă așteptam să văd așa ceva. Toata lumea e plină de dragostea lui Dumnezeu! La propriu! Zboară prin aer! Și fiecare om are propriul înger păzitor! Nici nu știi cât de mult ne apără îngerii alături de Dumnezeu fața de Satana! Și dacă credeai că noi oamenii am descoperit multe culori, atunci te înșeli amarnic! Sunt miliarde de culori numai la o floare! Să nu mai zic câte are cerul! Și dacă cumva te întrebai cum de mi-am dat seama că aerul e plin de dragostea lui Dumnezeu, păi dragostea are propria culoare care nu poate fi explicată în cuvinte omenești, și mai presus de atât, când te uiți la ea, îți bucură ochii și sufletul, cum numai Dumnezeu o poate face!

Asta este tot ce pot explica prin cuvinte omenești. Acum, cum ziceam mai devreme, îngerul păzitor al lui Abel (Seleus îl cheamă, și numele lui înseamnă “Glorie lui Dumnezeu în veac”), mi-a dezvăluit niște lucruri uimitoare. O să încep cu un lucru, la care eu credeam fix invers. Știai că de fapt în cartea lui Dumnezeu, unde îți este scrisa toată viața, nu este scris dinainte ce ți se va întâmpla? Eu credeam că într-un fel îți e scrisă viața dinainte! Dar nu! Dumnezeu a făcut astfel încât tu chiar să poți face ce vrei cu viața ta! Și ce este scris în carte ține numai de voința ta! Seleus mi-a mai zis că în unele cazuri chiar a fost șters ce era scris și după, rescris. Seleus mi-a mai dezvăluit ceva minunat: ultimele cuvinte ale lui Abel! Acelea au fost: „Glorie lui Dumnezeu”, iar lui Cain i-a spus cu ultima suflare: „Te iert, fratele meu, și sper să fim din nou în Paradis”. Pe mine m-au șocat foarte tare aceste cuvinte!

Păi, jurnalule, astea au fost toate lucrurile ce aveam să ți le zic pentru azi. Acum șezi bine și culcă-te că e târziu. Noapte bună! Ne vedem mâine!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *