Dragă Jurnal,

de Giulia Mîndroc clasa a VIII-a A   

            Astăzi am trăit niște experiențe ce m-au pus pe gânduri. Așa că am să le scriu, sperând că vei reuși să pătrunzi și tu în mintea mea și să înțelegi aceste lucruri. Să încep însă cu începutul.

            M-am trezit dimineață la o zi ploioasă, gri, ce, sinceră să fiu, mi-a cam doborât moralul. Îmi era dor de primăvară, vară, când vremea era caldă, soarele strălucea și starea de bine era prezentă printre noi toți. Apoi am privit pe fereastră, spre teiul din spatele casei, ce avea frunzele ruginii deja. Părea… trist. Așa că am decis să-i fac un bine atât lui, cât și mie, și m-am încumetat să merg afară.

            Ajunsă lângă el, am văzut o puzderie de frunze arămii împrăștiate pe jos. M-a lovit un straniu sentiment de nostalgie și tristețe, ca un fel de amintire venită dintr-o altă viață, în care totul era mai frumos, însorit și parcă divin. Am întins mâna, așteptând să se întâmple ceva miraculos și iată că am avut dreptate. Am smuls o frunză, ce oricum nu mai avea mult până să-și ia zborul în adierea surprinzător de aspră a vântului. Și, odată ce o aveam în mână, ea a început să-mi vorbească, deschizându-se parcă.

            Am rămas șocată pentru ceva timp, până când frunza ruginie spuse următoarele: „Bună.. Mă bucur că ești aici. Ești primul suflet cu un spirit de observație suficient de bun, astfel încât să observe tristețea noastră atât de profundă din timpul toamnei.” Evident, m-am simțit flatată. Însă, nu prea înțelegeam ce dorea să-mi spună, deci am rugat-o să-mi explice mai bine. Când a auzit asta, mi-a răspuns într-un mod pe care l-am recunoscut de la biserică, din Biblie, cu o altă întrebare: „De ce crezi că noi, frunzele, ne uscăm și murim în fiecare an, doar ca să o luăm de la capăt luni mai târziu?” Imediat, am început să îi explic frunzei știința din spatele morții ei: clorofila părăsește frunzele, fiind o cantitate prea mică pentru le susține culoarea verde și vie pe care o au vara, iar în schimb preiau controlul luteina și betacarotenul, de culori galbene, portocalii și roșiatice. Înainte să termin, frunza îmi spuse repede că nu la asta se referea, știa toată povestea cu substanțele astea, mi-ar putea spune și formulele lor chimice pe de rost, dacă doresc. În schimb, frunza dorea să-mi povestească despre motivul adevărat, la nivel mai adânc și profund.

            Mi-a amintit de ce am învățat la biserică, conexiunile tot mai multe cu aceasta părându-mi-se deja puțin stranii. „Eden.” Atunci, totul a căpătat sens: păcatul originar al omului, moartea, suferința, durerea, blestemul aruncat apoi asupra întregului pământ – acestea se regăseau și în cele mai mărunte lucruri, precum simpla cădere și schimbare a frunzelor toamna. Cum vremea rece nu exista pe atunci, atmosfera era păcută și reconfortantă. Plantele aveau cele mai bune condiții de viață împreună cu animalele și omul. Nu exista nicio problemă, nicio lacrimă și exista o pace și slavă de la Dumnezeu constantă. Toate ființele se supuneau împreună cu omul Creatorului, Pământul fiind o oază de bucurie chiar și pentru Dumnezeu. La urma urmei, El ne iubește infinit și ne-a creat țintind un scop mai cuprinzător, e adevărat, noi fiind o piesă cheie în Războiul Cosmic, ceva precum a fost bătălia de la Stalingrad pentru al Doilea Război Mondial, aceasta fiind cea mai sângeroasă bătălie, dar și cea mai importantă, un adevărat punct de cotitură, ce a modelat întregul război. Poate așa suntem și noi. Prin păcatul inițial, ce ne-a afectat enorm, atât ca umanitate,  cât și ca locuitori ai unei planete din imensul univers creat de Dumnezeu, univers ce a văzut influența lui Satan și consecințele stăpânirii sale, noi suntem un exemplu ce dovedește dreptatea celui Atotputernic și înșelăciunea Luceafărului căzut, acesta aducând planeta noastră în decăderea și imoralitatea totală în care se află astăzi.

                Dar pe mine, o simplă fată ce trăiește într-un timp ce se dovedește a fi din ce în ce mai crucial, mă copleșește gândul scopului etern al Pământului, și efectul pe care l-a avut un simplu fruct, o ispită atât de mare, încât nu a putut fi învinsă. Mă pot pune în locul celor doi, Adam și Eva și îmi pot imagina sentimentul de vinovăție ce i-a măcinat după ce faptul a fost consumat. Cuvintele spuse de Dumnezeu par atât de puternice și apăsate, împrăștiind și acum un fior atunci când sunt citite – darămite să le auzi în toată gravitatea lor, dintr-o voce convingătoare și divină, ce parcă străpungea cerul. Eu cred că Adam și Eva nu au înțeles atunci ce însemna moartea și ce efect urma să aibă păcatul lor.

            Deși Biblia relatează tăierea primului miel, pentru a le face haine celor doi, îmi permit să îmi imaginez că au început să vadă efectele morții, atunci când s-a întâmplat un lucru ce pare atât de banal astăzi, însă atunci a fost ceva atât de impresionant și îngrijorător: căderea și ruginirea primei frunze. Poate era una precum cea pe care o țin astăzi în palmă, micuță, puțin rotunjită, aspră și puțin încovoiată. Însă, oricât am romanța aspectul toamnei și al frunzelor, culorile arămii spre roșiatice, copacii bătuți de vânt – poate lucrurile ar trebui privite puțin mai dramatic și realistic: toamna înseamnă moarte. Sau cel puțin, începutul ei. Și sunt sigură că și primele două ființe umane au resimțit-o la fel. Îmi pot imagina un peisaj încă superb, deoarece Paradisul nu a încetat niciodată din a fi splendid, iar Adam și Eva, ținând o frunză amărâtă și realizând gravitatea faptelor lor, iar simțământul de vinovăție și regret îi copleșește, învățându-i să accepte consecințele propriilor fapte. Realizează că acea zi, ce probabil începuse la fel ca oricare alta,  urma să rămână în istoria întregului Univers. Totul urma să fie diferit. Întâmplarea este dureros de tristă, privită din această perspectivă.

          M-am mai întrebat, dacă aș putea reveni în Eden, oare ce le-aș spune? Probabil că i-aș întreba despre minunățiile Paradisului, asta fiind primul lucru ce-mi vine în minte, logic. Dar, oare aș fi nervoasă, odată ce i-aș vedea? La urma urmei, nu eu am ales viața de păcătoasă, mi-a fost transmisă din generație în generație. Nu eu am ales să mă nasc pe o planetă cuprinsă de răutate. Și singurii care i-au permis lui Satan să vină pe Pământ, instaurându-și puterea, au fost ei. Nu ar trebui să simt vreun fel de frustrare? Și nu doar eu, dar și milioanele de animale ce au trăit și au fost omorâte din diferite scopuri, altele torturate, sau sortite vieții într-o cușcă. Și nu la fel ar gândi și biata frunză care se zbate să rămână prinsă de teiul îngălbenit, ce încă nu e pregătită să-și dea duhul, însă trebuie să o facă?

          Iată că nu. Eu nu am niciun sentiment negativ față de ei. Oare de ce, mă întreb… Încerc să îmi și răspund singură, jurnalule. Sper că ții pasul cu ideile mele ce nu încetează să mai curgă. Adam și Eva sunt părinții noștri, ce se aseamănă cu mine, și mă gândesc astfel dacă nu aș fi făcut și eu același lucru în locul lor, sub presiunea constant apăsătoare din partea lui Lucifer, ce abia aștepta să îi atragă în capcana sa. Și realizez, cu tristețe, că probabil și eu aș fi făcut-o.

          Cât despre frunză, are tot dreptul, după mine, să învinovățească rasa umană. Tot ce îi pot oferi acum este asigurarea că va reveni la primăvară, într-o formulă nou-nouță și umplută cu seva vieții. Iar primăvara se apropie mai rapid decât realizează, iarna durerii trecând eventual pentru a fi alungată de Soarele ce o va trezi la viață din mormânt. Această asigurare mi-aduce speranță atât mie, cât și tuturor celorlalți ce trec acum prin perioade grele, prin lupte personale, date cu greu în adâncul sufletului, dar și întregului pământ. Ziua în care vom reveni cu toții la viață și vom merge Acasă este mai aproape decât credem cu toții. Iarna acestui pământ va trece,  fără să ne dăm seama, iar suferința va fi alinată de Creatorul acestei lumi, Soarele Universului ce ne va reda viața veșnică, pierdută în Eden.

Singura întrebare care rămâne este aceasta: suntem pregătiți pentru Noul Paradis?

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *