Dragă jurnalule,

de Miruna Mateescu clasa a VII-a A

Am ceva tare de tot să-ţi povestesc. N-ai ghici nici într-o mie de ani cu cine am stat de vorbă astăzi. Ţine-te bine: Adaaam!!!! Da, acel Adam, primul om de pe Pământ. L-am întrebat o mulţime de lucruri. La cei  6000 de ani pe care îi are acum, arată foarte bine, să ştii, şi memoria lui este extraordinară, adică a roşit când l-am întrebat cum a fost când a văzut-o prima dată pe Eva.

Am observant că îi face mare plăcere să vorbească despre prima parte a vieţii lui… Când l-am întrebat dacă mai ştie unde sunt porţile Edenului şi despre partea aceea în care trebuia să plece de acolo, s-a întristat foarte rău şi a rămas tăcut o vreme. Deşi aveam destule curiozităţi la capitolul acesta, m-am rezumat la a afla mai multe despre primii ani în Eden.

Ardeam de nerăbdare să aflu cum a fost în prima lui zi de viaţă…. L-am întrebat despre asta, fiindcă nu-mi pot imagina cum e să te naşti direct la 18 ani, să zicem. I-am pus această întrebare şi el mi-a povestit, cu ochii larg deschişi, aproape fără să clipească deloc, de  parcă ar fi retrăit momentul acela…ca şi cum ar fi fost aievea.

Primul lucru pe care ochii mei l-au văzut a fost un chip atât de fermecător, scăldat în lumină. Avea privirea îndreptată spre mine şi în ochii Lui am citit toată dragostea de care, ciudat, simţeam că am nevoie. Pe loc am întins braţele să-I ating faţa celui căruia i-am spus, fără să mă fi învăţat cineva asta, TATĂ. M-am ridicat şi mi-a luat o vreme să pot privi casa în care urma să locuiesc, grădina aceea minunată. Însă nu-mi puteam dezlipi privirea de la… TATA. Am stat aşa, în tăcere, o vreme şi, ei bine, copilă, atunci, în prima mea zi de viaţă, cu ochii mei odihnindu-se în privirea Lui, am cunoscut fericirea. Ştiu că asta era. Când am rămas fără El, abia atunci am aflat care e cea mai cruntă nefericire, mi-a spus plin de tristețe Adam.

A privit în gol pentru câteva secunde, apoi, întorcându-se spre mine, mi-a zis: Eşti atât de mică…nu ştiu dacă reuşeşti să înţelegi pe deplin vorbele mele acum…

I-am dat de înţeles că aşa era, dar nici nu am apucat să deschid gura că parcă mi-ar fi citit gândurile; apoi m-a întrebat el, de data aceasta, dacă nu vreau să-mi povestească cum s-a descurcat cu animalele din grădina Eden pentru care primise sarcina de a le pune nume.

Toate erau aşa de drăgălaşe, mi-a mărturisit interlocutorul meu. M-am gândit să le dau un nume în funcţie de personalitatea lor, de mărime, de comportament sau de felul în care scoteau sunetele. Mai multor animale mari, de exemplu, le-am oferit nume mai mici, mai scurte, iar animalelor mici le-am dat nume mai lungi. De aceea azi îi zici leului, leu, ursului urs, şi veveriţei, veveriţă. Am mai observant că unele păsări, de exemplu, scoteau nişte sunete interesante, de parcă se prezentau singure. Cucul, guguştiucul, ele m-au inspirat fără să-şi dea seama, îmi spuse Adam, zâmbind.

– Și când ai început să te simţi singur …adică să mai vrei pe cineva care să-ţi semene şi cu care să-ţi petreci timpul, l-am interupt eu.

– Tata mă vizita des. Eram înconjurat de lucruri minunate, dar până să simt că ceva îmi lipseşte, Tata s-a şi îngrijit de asta.

În timp ce-l ascultam fermecată, mi-au venit în minte cuvintele mamei care-mi citea din Biblie despre Dumnezeu care ne ştie nevoile dinainte de-a le cere sau rosti ,,Înainte ca să Mă cheme, le voi răspunde; înainte ca isprăvească vorba, îi voi asculta!

Adam a continuat să-mi povestească şi eu mă miram de coerenţa detaliilor pe care mi le dădea;  nu făcea niciun efort să-şi amintească detaliile grădinii sau activităţile de fiecare zi. Chiar mă întrebam dacă nu şi-a propus să nu uite niciodată aceste lucruri şi îl suspectez că îşi rememorează în fiecare zi momentele fericite, vechi de 6000 de ani, dar noi ca în ziua în care s-au întâmplat.

Am adormit adânc, continuă el. Când m-am trezit, am privit în jur şi parcă tot ce vedeam nu mă împlinea întru totul. Parcă lipsea ceva din mine şi nu ştiam ce. M-am ridicat şi am observat, după copacul sub umbra căruia stăteam deseori să privesc lacul scăldat în soare, un veşmânt de lumină peste care se revărsau bucle aurii ce se unduiau în adierea vântului. Îmi văzusem deseori chipul în oglinda apei şi acum ştiam că ceea ce vedeam nu era vreo vieţuitoare dintre cele din gradină, ci era unul ca mine. Când m-a privit, am început brusc să mă simt rău…un fior mi-a trecut prin inima şi mii de fluturi îmi zburau prin stomac (aha….deci de la Adam era expresia asta). Ce se întâmpla cu mine?…Voiam cu nerăbdare să o cunosc, să mă apropii de ea… Ce sentimente minunate! Tata mi-a spus că e cadoul Său pentru  mine, „căci nu e bine că omul să fie singur”.  De unde ştia Tata că era  exact ce-mi trebuia? Eram aşa de fericit!!!

Ei, și aici, dragă jurnalule, am greşit punând următoarea întrebare: Cum s-a întâmplat de v-ați atins amândoi de roadele pomului interzis?

Lacrimile i-au înceţoşat privirea, pentru că durerea greşelilor îi roade şi acum chipul îmbătrânit de ani şi de regrete. Am stat tăcuţi mult timp. N-am îndrăznit să rupt tăcerea, până când o voce suavă ne-a trezit din contemplare. Era Eva, presupun, care îl chema să vină acasă pentru că le-au venit fiii din călătorie. Am vrut să o văd și eu pe Eva, îți dai seama, însă Adam mi-a zis că e destul de retrasă. Mulţi o condamnă pentru ceea ce a făcut, ispitită fiind de şarpe, alţii o numesc nebună fiindcă plânge de dorul unei grădini paradisiace. Ei spun că aceasta este doar o plăsmuire a minţii ei bolnave, dar eu știu că este adevărul adevărat.

Poate ne mai vedem, fetiţo, mi-a spus Adam înainte de despărţire. Dar să nu uiţi că fericirea pe care am cunoscut-o în timpul şederii mele în tăcere lângă Tata, în grădină, când L-am văzut prima dată, a fost cea mai autentică fericire pe care o poate trăi un om. Caută-L pe Tata în viaţa ta, mi-a spus Adam depărtându-se.

A spus aceste cuvinte şi a plecat, iar eu am fugit într-un suflet să-ți povestesc aceste lucruri, jurnalule, ca să mi le aminteşti când voi fi mare şi voi înţelege poate mai bine dedesubturile acestui dialog.

Să-l caut pe Tata… Poate chiar acum ar trebui, nu crezi? 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *