Dragă jurnalule,

de Karla Șchiopu clasa a VII-a A

            Azi m-am întâlnit cu Debora și cu Miriam, două dintre verișoarele mele. Mă înțeleg cel mai bine cu ele. Ne plimbam pe dealul din spatele casei mele cântând ”Domnul e bun!”. Eram foarte fericită, deoarece mama mi-a încredințat un mielușel ca să am grijă de el. Era pufos ca un câmp de păpădii și alb ca norii. De fapt chiar puteai spune că este un micuț nor cu picioare!

            Cum stăteam așa liniștite, dintr-o dată, o aud pe bunica strigându-ne. Când am ajuns în casă, am văzut legume pe niște tăvi de lemn și la desert fructe. În timp ce mâncam morcovi, un gând mi-a trecut prin cap.

-Bunico, știi că de multe ori mi-ai povestit despre cum oamenii nu L-au ascultat pe Dumnezeu, iar El a trimis un potop care a șters de pe fața pământului tot ce era pe el, mai puțin corabia bunicului nostru, Noe. Dar mereu m-am întrebat, cum era pământul înainte de potop? Înainte ca totul să fie numai ape peste ape?

-Mă bucur că ai întrebat! Chiar îți admir curiozitatea. Când aveți nevoie de răspunsuri, dragele mele nepoate, să veniți la mine, poate vă pot ajuta. Iar la ce nu știu să vă răspund, să mergeți la Însuși Creatorul. El are răspunsuri la orice. Ei, bine, pământul era frumos, opera de artă a Tatălui Ceresc ne minuna cu fiecare zi ce trecea. Mă trezeam dimineața cu soarele pe fața mea, iar răsăritul mă întâmpina la o nouă aventură din ziua aceea. Mâncam căpșuni dimineața, preferatele mele. Apoi mă duceam la râul din spatele dealuluicaseisă mă spăl pe față. Era o apă atât de curată ce ieșea din stâncă. Era rece și revigorantă. Cu timpul, apa era tot mai greu de găsit. Știți că înainte de potop nu ploua deloc.,

– Am aflat. Asta știu de la mama, am adăugat. 

            -Dar, bunico, n-ai vrea să ne spui cum era o zi din viața ta când erai de vârsta noastră, a întrebat Miriam curioasă.

            -Cu siguranță! Nu pot spune ce încântată eram pe vremea când intram în pragul gospodăriei. Mama mă învăța să tai morcovii și să pregătesc salata de fructe. Trebuia să facem curățenie până veneau bărbații cu fiii lor de la muncă. Treburile mele erau să mătur aleea din fața casei și după, să o decorez cu flori. Preferatele mele erau lalelele. Atâtea culori minunate și vii! Cele mai dese erau cele roșii, erau așa frumoase! Mereu mă fascina cum se scăldau în razele soarelui. Dar ce îmi plăcea cel mai mult era când mama termina de pus rufele la uscat și venea la mine și îmi povestea despre componentele florii. De jos începem cu pedunculul, continuăm cu receptacul, pistilul și tot restul florii. Biologia este așa fascinantă!!

            – Și nouă ne place, am adăugat noi.

            – Dar cum a fost în corabie fără flori? Presupun că a fost greu să nu le studiezi sau să nu le miroși atâta timp o iscodi Debora pe bunica.

            -A fost greu, într-adevăr, însă aveam încredere că totul va fi bine și că totul făcea parte din planul Domnului. Cât timp eram în mâinile Lui capabile, știam că nu am de ce să mă tem. „Nu te teme de ziua de mâine, căci îi știi autorul”, știți zicală asta, nu?

            – O aud adesea de la tata, am țâșnit eu.

            -Și care erau ocupațiile oamenilor înainte, a continuat șirul de întrebări Miriam. Erau ca acum? S-a mai schimbat ceva?

            – Sigur că lucrurile s-au schimbat mult. Chiar de la început am simțit o briză calmă și pătrunzătoare când am ieșit din corabie. Să stai atâta timp într-o încăpere fără geamuri cu atâtea animale poate fi deranjant, având în vedere că au și ele nevoile lor, însă cu toate acestea eram fericiți, pentru că eram în siguranță. Afară era moarte, înăuntru, viață. Ei, bine, înainte de potop oamenii se ocupau de construcții. Cel mai adesea, din piatră și lemn. Tatăl meu era tâmplar. Câte minunății ieșeau din mâna lui! Odată mi-a sculptat un cal, și ce frumos mai era! De asemenea, tâmplarii făureau harpe, niște instrumente armonioase. Asta ducea la altă meserie, aceea de cântăreț. Unchiul meu era cântăreț. În fiecare zi la altarul de dimineața și de seara ne strângeam pe familii și îi înălțam Domnului rugăciuni și cântece de laudă la adresa Lui. Alți oameni mai erau constructori, păstori și preoți.

            -Ce frumos trebuie să fi fost, bunico! Dar ceva nu se leagă, ai zis că totul era frumos. Atunci de ce a trimis Domnul potopul?

            -Și astăzi sunt tristă, deoarece oamenii nu au vrut să asculte. Anii au trecut, iar eu am crescut. Nu mai eram un copil, și eram conștientă de lucrurile ce se petreceau pe pământ. Oamenii I-au întors spatele lui Dumnezeu, iar El s-a întristat. Nu mai erau oameni buni…mulți dintre cei credincioși au murit cu puțin înainte de potop, așa că singurul credincios era doar Noe. Îmi pare atât de rău pentru Abigail, prietena mea din copilărie! Nu a vrut să mă asculte când i-am spus că Domnul avea să trimită un potop peste tot ce este viu. De fapt, nimeni nu a vrut să asculte,… numai eu, Noe, copiii noștri și nevestele lor i-am rămas credincioși Domnului.

            -Trebuie să fi fost greu să te desparți de prietenii tăi. Nu știu ce m-aș face dacă nu le-aș mai avea pe Miriam și pe Debora!

            -Te înțeleg, și crede-mă, că știu cum e. Nu vă imaginați ce greu ne-a fost să-i urmărim pe cei apropiați batjocorindu-ne în timp ce construiam arca. Nici nu vreau să repet acele cuvinte. Însă arca era planul Domnului, iar Domnul este bun. Gândul că vom fi salvați ne aducea speranță, așa că nu ne-am lăsat copleșiți de restul lumii.

            -Dar de ce le era oamenilor atât de greu să creadă ce le spusese Domnul? Până la urmă El a creat toate lucrurile de la cel mai mic la cel mai mare.

            -Au început să uite de El și de puterea Lui, iar Domnul a spus că va veni un potop. Pentru că nu mai plouase niciodată, oamenilor le-a venit greu să creadă, chiar dacă Tatăl Ceresc a spus asta. S-au îndoit de puterea Lui, iar asta a dus la distrugerea lor.

            -Bunico, mama mi-a povestit de multe ori despre grădina Eden, și despre Adam și Eva. Ce s-a întâmplat cu ea? A pierit odată cu restul omenirii?

            -Domnul a luat la cer grădina Eden. Așa capodoperă nu merita să fie înghițită de apă.

            -Și cum era acolo? am întrebat eu.

            -Aș vrea să fi știut cum arăta, însă n-am fost niciodată înăuntru, n-am avut cum. Poarta era păzită de un înger cu o sabie de foc. Nimeni nu trecea de el. Doar Adam și Eva au fost acolo, însă după ce-au păcătuit au fost alungați de acolo.

            -Ce păcat, aș fi dorit să știu măcar ce fructe erau acolo și ce animale.

            -Asta vă pot spune, de la Adam până la fiii lui și până la nepoții și strănepoții lui s-a vorbit din gură în gură. Și totuși, cât aș fi dorit să vad grădina cu ochii mei, continuă bunica visătoare. Adam și Eva aveau dormitorul lângă o pajiște și se trezeau pe un pat de flori. Baia era râul ce curgea lângă câmpul cu crizanteme, iar camera de zi era într-o livadă de pomi fructiferi. Fructele erau zemoase și bune, la fel și legumele. Îmi închipui  ce imaginație bogată a primit Adam de la Domnul, astfel încât a numit fiecare animal cu atâta măiestrie.

            -Ce trist că au căzut în păcat… Mi-aș fi dorit să o văd și eu, suspină Debora.

            -Și eu sunt  la fel de curioasă ca și tine să o văd, e o lucrare incredibilă. Însă cred că sunteți conștiente de faptul că omul a fost și este capodopera Domnului cea mai mare, iar El ne-a promis un Salvator ce va muri pentru păcatele noastre, continuă bunica.

            -E minunat ce ne spui! Am auzit asta de la mama. Acum sunt convinsă auzind-o de la două persoane, am strigat bucuroasă.

            Când umbrele serii au coborât după deal, mama m-a strigat să vin acasă. Mi-am luat la revedere de la Miriam și Debora și am plecat. În noaptea aceea am avut un vis în care Salvatorul a venit și ne-a luat pe toți în cer, și eu am văzut grădina Eden! Îngerii erau și ei acolo, cântând imnul: ”El poate! Eu știu că poate, Domnul îmi va da biruința Sa!”

Acum te las, dragul meu jurnal! Ne auzim mâine când voi avea puțin timp liber. Acum alerg s-o ajut pe mama la culesul smochinelor. 

Savoarea Edenului

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *