Dragă jurnalule,

de Yarina Gergely-Oderuc, clasa a VIII-a B

            Știi foarte bine cum imaginația mea nu poate sta în loc și cum tot timpul creez povești și scenarii. Ei bine, astăzi am ieșit în parc pentru că mi s-a părut, sincer, o zi atât de frumoasă ca să fie irosită stând în casă. Și câtă dreptate am avut! Toamna este anotimpul meu preferat. Nu pentru că este ziua mea atunci, ci doar pentru că toamna este cea mai frumoasă dintre toate anotimpurile. Cu toate culoriile calde pe care la aduce, vremea ploioasă, dar plăcută, covorul roșcat țesut de însăși tomna, pentru a ne bucura ochii și încă multe alte bucurii. Dar în această zi, mi s-a întâmplat ceva care pur și simplu mi-a deschis ochii.

            În lunga mea plimbare, o frunză a picat dintr-un copac chiar în fața mea. Primul instinct a fost de a o călca, dar m-am oprit chiar la timp, căci am fost atrasă de simplitatea ei, care o făcea frumoasă. Era de un ruginiu superb și cu o formă care o făcea unică. Am luat-o de pe asfalt cu mare grijă, deoarece mi-era frică să nu se rupă și am început să am o conversație cu ea. ”Uf, ce ușurare că m-ai cules acum! Nici nu ai idee prin ce am trecut. Dar nici nu cred că ai fi interesată…” a spus frunza cu dezamăgire în glas. ”Te înșeli amarnic!” am răspuns imediat, fără ezitare ”Chiar îmi doresc să îți aud povestea.”

            Și așa a început conversația noastră. Mi-a spus că ea nu căzuse din copacul din care am văzut eu că a picat, dar ar fi trebuit să îmi dau seama, deoarece ea era o frunză de arțar, iar copacul masiv din care a plonjat pe asfalt era un nuc. Tot ea a spus că, de fapt, nu a avut șansa să cadă, căci ea a fost smulsă de către un copil mic care nu a dorit decât să o admire. ”Acesta este dezavantajul atunci când ai crescut pe o creangă mai aproape de sol.” îmi zicea frunza, așteptând ca eu să înțeleg prin ce trecea. Cumva, tot discutând, frunza, a adus subiectul Edenului în discuție și a povestit că i-ar fi plăcut să fi trăit atunci când primii oameni au fost creați. Din curiozitate, am întrbat-o dacă știe cumva cum au fost acele vremuri, și, spre surprinderea mea, a spus că ea personal nu știa, dar străbunica ei i-a spus că Adam a fost extrem de trist când a văzut că frunzele, și ele cad și într-un final mor, ca orice altă ființă vie. Acum că mă gândesc la cele spuse de frunză, mi-ar fi plăcut și mie să trăiesc pe atunci. După cele citie în Biblie, vremurile anterioare erau interesante  și mai bune din multe puncte de vedere și în fiecare zi avem dovada clară în jurul nostru că lucrurile au evoluat ți s-au schimbat foarte mult.

            Dar un lucru pe care frunza mi l-a spus și m-a întristat a fost că prin deciziile pe care noi, oamenii, le luăm, nu suntem afectați doar pe noi, ci și mediul înconjurător, cum ar fi natura. Dacă noi în fiecare zi poluăm mediul, plantele suferă și ele. Iar pentru că pădurile, fiecare copac în sine ne dă oxigen, noi îi răsplătim prin a-i tăia. Ce dureros și nedrept!

            Noua mea prietenă, frunza, părea foarte tristă relatând aceste cuvinte, dar am asigurat-o că voi încerca din răsputeri în fiecare zi să fac lumea un loc mai bun, să încerc să micșorez rata de poluare și să fac ce e mai bine pentru ca surorile și frații frunzei cu care am vorbit astăzi să trăiască fericiți.            

Doar atât am de spus despre ziua de azi. Te voi anunța data viitoare, când se întâmplă ceva interesant. Pe curând, dragul meu jurnal!

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *