Dragul meu jurnal,

de Sabina Lupescu, clasa a VIII-a B

Astăzi, am trăit o zi foarte interesantă. Am fost în parc, la picnic, cu prietenii mei şi am stat pe lângă lac, însă a fost puţin cam frig. Maria a uitat să aducă pătura, aşa că am stat pe jos şi am mâncat ce ne-am adus din rucsac. Însă în timpul picnicului nostru, am observat ceva, ceva ce nu mai observasem până acum: era toamna, cu adevărat toamna…

Frunzele picau cu o repezeală de parcă le scutura cineva cu furie. Pe lac, rațele nu mai îndrăzneau să intre în apă, iar noi, fără să observăm, ne-am schimbat garderoba de vară cu una mai potrivită toamnei.

Privind în jur, una dintre frunze mi-a atras atenţia în mod special. Era o frunză de nuc aurie, care m-a făcut să realizez că lucrurile se schimbă, și oricât ţi-ai dori, nu le poţi opri, cum spune cântecul: „Roata morii se-nvârtește…”

Dacă stai să te gandești, dragă jurnal, procesul prin care trece un mugure în fiecare an se aseamănă cu viaţa noastră: la început suntem ca mugurii, mici, neatinşi de vreme, având ca zestre potențial din belșug, cât să ne-ajungă o viață. Apoi suntem fragezi ca o frunză vara, prilej să ne punem la încercare întregul potențial, punând umărul la dezvoltarea lumii în care am pășit, aşa cum o frunză ajuta la dezvoltarea unei plante. Spre sfârșit, suntem o frunză arămie, bătrână, trecută și tăvălită prin viaţă, cu potențialul pe sfârșite, pentru că societatea nu mai are nevoie de noi şi uşor, uşor, ne îndepărtează.  Iar următoarea  generaţie ne înlocuieşte, aşa cum un copac îşi înlocuieşte frunzele an de an.

Aşa că vezi tu, dragă jurnal, cum toate aceste sentimente amestecate au fost trezite de căderea unei frunze? Tu ce zici? Mare păcat că nu poți să-mi răspunzi…

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *