Fluturele albastru

de Ema Georgescu – Consilier Școlar

Întotdeauna mi-a plăcut să fac mici surprize celor dragi, în special mamei. Una dintre cele mai frumoase era oferirea de flori, fie că erau culese din curtea casei sau a bunicilor, fie că erau culese de pe câmp, fie că le cumpăram, întotdeauna le aranjam în diverse combinații știind cât de fericită va fi mama să le primească de la mine.

Întâmplarea pe care doresc să vi-o relatez s-a petrecut înt-o zi senină de vară, în care soarele dogorea cu putere, iar spicele rumenite de grâu dansau în bătaia vântului. Deși nu aveam voie singură în lanul de grâu pentru că era în afara satului, am decis totuși să merg și să culeg minunații maci pe care-i văzusem cu câteva zile în urmă. De teama de a nu-mi fi dejucat planul, nu am anunțat pe nimeni unde voi pleca.

Eram fermecată de imensitatea lanului de grâu ce se întindea leneș în fața mea spre linia orizontului și de florile multicolore ce mă îmbiau să le culeg: delicații maci însângerați, albăstrelele vesele ca niște cioburi de cer, mușețelul sălbatic și multe altele a căror denumire nu o cunoșteam. Deși înaintam anevoie printre spicele zvelte și mlădioase, am cules cu drag mândrele flori de vară pe care le-am prins, alături de câteva spice de grâu, într-un minunat buchet ce putea rivaliza chiar cu un aranjament floral de cumpărat.

Eram mulțumită, atât de mulțumită încât nici nu mai simțeam durerea zgârieturilor de pe picioarele mele pricinuită de frunzele de grâu. Când am considerat că am am suficiente flori, mi-am spus că e timpul să mă întorc repede acasă astfel încât să nu lipsesc prea mult. Însă… s-a întâmplat ceva. Probabil că intuiți: m-am pierdut în marea aceea galbenă. În entuziasmul meu de a culege cât mai multe flori, încet-încet m-am îndepărtat mult prea mult de drumul care mă ducea acasă. Deși am încercat să-l găsesc alergând încoace și încolo sau ghidându-mă după casele care se zăreau în depărtare, totul a fost în zadar.

După câteva minute, disperarea m-a cuprins și am început să plâng. Mi-am dat seama însă că plânsul nu mă ajută la nimic; mi-am șters ochii și, uitându-mă la prețiosul meu buchet, cu nevinovăția copilului de atunci, am spus:

  • Floricelelor, ajutați-mă să găsesc drumul către casă!

Însă florile nu pot vorbi așa că nu am primit niciun răspuns. Apoi, imediat, m-am gândit la Cel ce a creat aceste minunate flori și I-am cerut ajutorul:

  • Isuse, arată-mi drumul către casă!

Ceva minunat s-a întâmplat, ceva ce m-a marcat pentru restul vieții. Pe roșul unei petale de mac din fața mea, s-a așezat un fluturaș delicat de culoarea cerulului din zori. Deși erau sute de fluturi acolo, acesta era special. Ceva în mine mă îndemna să-l urmez. Fluturașul zbura din floare în floare și zăbovea puțin de parcă m-ar fi așteptat. Și uite-așa, fluturașul meu m-a condus până la marginea lanului de grâu, la drumul principal ce ducea spre casă.

Eram atât de fericită ajunsă în loc sigur!.. Însă bucuria cea mai mare a fost să simt protecția și grija lui Dumnezeu pentru mine. În anii ce au urmat de atunci, au fost multe momente de nesiguranță pe care le-am depășit cu ajutorul Lui.

Și anul școlar ce tocmai s-a încheiat a fost unul total diferit față de cei dinainte; a fost un an marcat de incertitudini, temeri, pierderi, boală, frică de viitor, învățat on-line…

Mulți au trecut prin momente în care se simțeau pierduți, iar drumul părea mai greu de găsit.

Dragi părinți, dragi profesori, copiii sunt fluturii din viața noastă; prin modul în care ei văd și iubesc lumea, putem descoperi cele mai frumoase părți din sufletele noastre. Anul care a trecut ne-a învățat printre altele și lecția adaptabilitității, iar copiii s-au adaptat mult mai ușor decât noi. Ei sunt cei care ne-au desenat curcubee spunându-ne că „totul va fi bine”. 

Dragi copii, Dumnezeu a așezat în viața voastră persoane speciale care, asemenea fluturelui albastru din povestire, au menirea de a vă fi aproape și de a vă ghida pașii pe „nebănuitele trepte” ale vieții.

Nu uitați niciodată că aveți un Tată ceresc care vă iubește și veghează asupra voastră. În iureșul vieții, El este constanta care ne oferă identitate și siguranță. Luați-vă timp să stați de vorbă cu El și cu voi înșivă, faceți-vă curat în „caseta de valori”, stabiliți-vă prioritățile și înțelegeți cine sunteți cu adevărat.

De asemenea, rugați-L pe Dumnezeu să vă ajute să fiți și voi niște fluturi pentru cei din jur și o binecuvântare în viața prietenilor voștri rătătciți!

Dumnezeu oferă siguranță, adevărata fericire. El este lângă voi și abia așteaptă să trimită „fluturele albastru” în viața voastră! Veți vedea!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *