Muzică în pandemie – meloterapie pentru suflet

de Nițulescu Grațiela, Profesor Educație Muzicală

Educația muzicală a fost una dintre disciplinele care a avut de suferit serios în această perioadă de pandemie. Pentru că muzica înseamnă emoții și bucurie împărtășite cu elevii la orele de muzică, dintr-o dată, fără ca nimeni să ne întrebe, ni s-a spus că muzica nu mai transmite emoții, ci… viruși, ceva care acum pune în pericol colectivul în care te afli și nu mai ai voie să cânți. Așadar, rămâne să asculți muzica pe care o fac alții sau să răscolești prin sertarul cu amintiri. Ca profesor de educație muzicală, numai gândul că nu vei mai putea să asculți glasurile melodioase ale elevilor cu care te uneai în cânt, fie la ora de muzică sau la cor, stârnește sentimente de neputință amestecate cu dor. Deoarece nu am dorit ca pandemia să stingă frumosul din noi, ne-am adaptat vremii și am cântat prin intermediul tehnologiei, reușind să aducem împreună iubitorii de muzica. Mesajul speranței prin cânt a prins din nou aripi! Am compus versuri, am făcut negativ și am înregistrat cu telefoanele de acasă, implicând în această poveste și membrii familiei și astfel s-a născut piesa școlii „Mă gândesc cu dor la cer”. Inima noastră a vibrat atunci când am aflat că am atins multe inimi și am reușit să (re)facem din muzică un vector al speranței. Fiecare piesă muzicală are o istorie în spate, așa cum imnul „Știm un râu cu apă vie” are o poveste care descrie corect vremurile pe care le trăim.

            Călătorim în vara anului 1864, în New York, Brooklin. A fost o vară foarte călduroasă. Războiul civil american făcea ravagii, crime și distrugeri. Din cauza căldurii foarte mari și a umidității, a izbucnit o epidemie care se răspândea cu repeziciune. Pastorul Robert Lory, se gândea la cei în suferință. Se gândea la moarte, dar și la ce vine după ea. Având Cuvântul lui Dumnezeu în suflet și pe buze, el și-a îndemnat enoriașii să nu-și piardă încrederea în Mântuitorul lor care îi așteaptă la tronul Său, de unde se revarsă râul cu apa vieții, limpede precum cristalul. Aceste cuvinte i-au mângâiat pe cei care le auzeau și i-au resigurat că îi vor revedea din nou pe cei dragi care muriseră… Pastorul și-a așezat mâinile pe clapele pianului și a început să cânte sub forma întrebării din refren: „Ne vom aduna cu toții la râul care curge de la tronul lui Dumnezeu?” Cu o tărie pe care numai credința o poate da, el și-a răspuns imediat: „Ne vom aduna cu toți sfinții la râul vieții”. Deși necredincioșii au luat în batjocură acest imn, au făcut glume pe seama acestor cuvinte, el a adus și continuă să aducă și astăzi mângâiere și speranță celor ce cred.

            Îmi doresc ca pandemia să devină cât mai curând o amintire și să putem să-L lăudăm din nou pe Dumnezeu cu vocile noastre, pentru că ne gândim cu dor la cer, unde vom cânta împreună, elevi și profesori, părinți și copii, refrenul imnului „Știm un râu cu apă vie”. „În curând vom fi acolo, cântând osana nesfârșit!”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *