O nouă șansă

de Yarina Gergely-Oderuc

Kym stătea la masă, mult mai tăcută decât de obicei, plimbându-și mâncarea prin farfurie, de parcă ar fi vrut să creeze vreo formă de artă cu piureul rămas. Complet detașată de realitatea în care era, ascunsă prin sumedenia de gânduri pe care le avea, i-a luat mai mult timp să realizeze că vocea înfundată pe care o tot auzea era, de fapt, mama ei care a strigat-o de cel puțin șase ori până când Kym a decis să răspundă:

-Da.

-Abia te-ai atins de mâncare, observă mama ei, puțin îngrijorată. Este ceva ce nu îți place?

-Nu…nu! Atâta tot, că am început să visez iar cu ochii deschiși la nici eu nu știu ce. Astăzi a fost o zi destul de, ummm, agitată.

În timp ce vorbea, s-a ridicat de la masă destul de repede pentru ritmul ei deloc alert. Părinții ei o priveau cum în drumul spre ieșirea din bucătărie a dărâmat furculița cu care a desenat în piureu și un scaun.

-Oricum nu îmi era foame, se scuză Kym, în timp ce ridica scaunul de pe podeaua de lemn. Ne vedem mâine dimineață când vă treziți. Noapte bună!

Și cu asta, dispăru din bucătărie fără ca vreunul dintre părinți să aibă timp să îi reproșeze ceva. În drum spre baie, Kym se afundă iarăși în gânduri și ignoră complet tot ce era în jurul ei. Îi răsunau în cap tot felul de fraze aleatorii precum: „25 000 de oameni mor de foame în fiecare zi” sau „ Oamenii nu vor să ia în serios problema poluării planetei”. În timp ce se spăla pe dinți și văzu apa curgând, se gândi la țările precum Uganda sau Somalia, care nu au apă potabilă și, ca un reflex, a închis robinetul. A urcat scările către dormitor și nu s-a putut abține să se uite pe geam la pădurea care înconjura casa ca o haită de lupi iarna, ce își încolțea prada. Singura diferență erau gunoaiele împrăștiate prin pădure de către oamenii care trăiau în jungla lor de beton și cărora puțin le mai păsa de mediu. Încă un gând se alătură celorlalte ca să zumzăie libere în habitatul lor natural. Kym a stins lumina în cameră, ca apoi să se bage în pat. Lumina, își spuse pentru sine, presupun că și în privința asta sunt privilegiată. Închise ochii. Dar lipsa de zgomot era prea zgomotoasă. Toate acele gânduri bântuiau în creier ca niște ecouri într-o peșteră cu rezonanța foarte bună. Se foi de pe o parte pe alta, încercând să adoarmă, dar, fără succes.

Abia atunci când s-a trezit a știut că într-adevăr a reușit să doarmă. Gândurile ei nu o mai frământau ca în noaptea trecută. Era mult mai vioaie. A coborât să-și salute părinții, dar nu erau acolo. A strigat după ei, ușor înspăimântată, alergând prin toată casa. Nici urmă de ei. Ieși afară. Deschise ușa, și… soare. Dar un soare așa de luminos, cum nu a mai văzut în viața ei. Parcă și verdele copacilor era mai puternic, mai natural. Cerul! Păsările dimineții parcă s-au înmulțit peste noapte, iar albastrul cerului era de o nuanță de nedescris. Era de nedescris deoarece niciun om nu a mai văzut în viața sa așa o splendidă culoare. Atmosfera era pastelată, parcă scoasă dintr-o pictură de a lui Bob Ross. Totul era atât de plăcut ochiului, încât Kym a și uitat de ce se afla acolo. Dintr-o poieniță o rază de soare mai puternică îi atrase atenția lui Kym. Parcă din acea rază, o figură de un alb orbitor apăru. După ce  ochii i s-au ajustat la luminozitatea puternică a figurii, și-a dat seama, neștiind cum, că acea persoană era însuși Noe. Primul sentiment a fost de exaltare și nu-i veni să creadă. Apoi se panică și țipă involuntar

-Am murit! Sunt moartă și nu mai sunt pe pământ, nu-i așa?!

-Nu, Kym. Nu te speria! Ești încă în viață, îi răspunse Noe cu o voce blândă, ca de narator de povești.

Kym era extrem de confuză cu privire la tot ce se întâmpla, fiind deja copleșită de gânduri și acum și de emoții. Noe se îndreptă către ea și începu să vorbească:

-Ai avut o grămadă de gânduri și de întrebări la care așteptai un răspuns aseară. Vreau să știi că ai fost auzită. Înainte de potop, oamenii erau într-un fel sau altul ca și acum. Nepăsători. Dar potopul a dat o nouă șansă la repararea unor greșeli care au fost făcute de-a lungul timpului. Eu am ținut tot timpul la ceea ce a creat Dumnezeu și din pricina asta am încercat să salvez cât de mult s-a putut. În mare parte am reușit, dar o parte din omenire nu se va schimba niciodată, din păcate. Pământul după potop a fost în atmosfera în care îl vezi la momentul de față. Acum poți vedea cu ochii tăi cum ar putea fi din nou lumea, dacă majoritatea oamenilor ar fi la fel ca și tine.

-Oh, dar voi face tot posibilul să-i avertizez pe oameni. Mulțumesc atât de mult că ne-ai mai dat încă o șansă, că ai fost încrezător până acum. Nu voi risipi această șansă!

Kym spuse totul extrem de repede, simțind că lumea în care se afla împreună cu Noe se închidea ușor, ușor la culoare și dispărea.

-Așa și sper că vei face, se auziră ultimele vorbe a le lui Noe.

Alarma de ora șapte dimineața sună. Kym se ridică numaidecât din pat și deschise geamul. Culorile nu erau la fel de vibrante și nici soarele nu strălucea la fel de tare. Să fi fost numai un fragment al imaginației ei? Numai un vis? Dar totuși a fost mult prea real și deloc ca un vis. Oricum, în vise nu ai posibilitatea de a-ți imagina chipuri și lucruri pe care nu le-ai mai văzut vreodată, deci sunt convinsă că nu a fost un vis! A ieșit din camera ei, cu un zâmbet extrem de larg și coborî scările în grabă, făcând o grămadă de zgomot. Părinții ei erau deja jos, în living, și se uitau la fiica lor care mai avea puțin și zbura de fericire, tot spunându-și că va repara lumea. După un mic dejun copios și o poveste lungă, Kym ieși afară și se bucură de natură, exact așa cum era, știind că fiecare zi ce vine va încerca să o facă mai bună.

De atunci prioritatea mea a fost să împartasesc vestea că, dacă lucrăm împreună, cu pași mici, totul poate fi salvat. Și de asta, eu, Kym Curedo, voi face tot ce îmi stă în putere să fac cât mai mulți oameni conștienti de treaba asta.

Împreună pentru o lume mai bună

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *