Rugăciunea în diverse culturi și din perspectiva mea personală

De Giulia Ștefania Mîndroc, clasa a VIII-a A

Rugăciunea este privită foarte diferit în diferitele culturi, deoarece înseamnă lucruri complet diferite, și cum persoanele sau zeitățile căreia îi sunt adresate rugăciunile sunt diferite, atunci acestea vor fi din start foarte diverse. Însă, se aseamănă oarecum și orbitează în jurul unei anume idei, poate și deoarece toate rugăciunile, în orice religie, fie ea monoteistă – iudaism, creștinism, islam – sau politeistă – budism, taoism, hinduism etc. – exprimă comunicarea cu Cerul, cu Divinul. Comunicare ce are loc, în principiu din 3 motive, care, întâmplător, sunt cele 3 tipuri de rugăciune cunoscute în ortodoxism: de slavă, de mulțumire, sau de cerere.

Și, oricât ne-ar putea deranja acest fapt, și am vrea să îl schimbăm, trebuie să recunoaștem că probabil cele mai sincere rugăciuni sunt cele de cerere. Când ai tu nevoie de ajutor divin? Atunci când ai tot ce îți trebuie, ești sănătos și o duci atât de bine, încât uiți și de recunoștință? Sau când ești căzut la pământ, în cel mai rău punct la care ai ajuns vreodată și simți că nu mai ai vreo scăpare? Evident că atunci. Când nu mai ai pe nimeni alături, abia atunci realizezi că ai nevoie de cineva, sau ceva în care să crezi. Și deși multe persoane consideră că religia este doar un factor relativ, inventat de oameni, tocmai pentru că nu ar putea rezista fără ea, fiind doar o iluzie ce ne ajută să trecem peste dificultățile vieții în care am ajuns – ia te uită! nici noi nu știm cum, dacă vom gândi așa – lucru ce are o probabilitate destul de mare, de 50% – ori există, ori nu există, simplu, să nu uităm de cealaltă jumătate de 50%. Dacă la finalul drumului de, știu eu, vreo 70 de ani, te trezești în fața unui sistem de judecată, cine știe de care, și realizezi că ți-ai irosit toată viața, și nu doar ai irosit-o, dar ți-ai și trăit-o cu chin, întrebându-te cele mari 3 întrebări de la începutul timpului, dar nu ai
acceptat niciunul dintre sutele chiar de răspunsuri. Sau, poate, te-ai pierdut printre ele. E de înțeles, sunt prea multe la urma urmei, nu-i așa? Păi, nu chiar, dacă stai să te gândești. Am precizat mai sus cele 3 religii monoteiste (iudaism, creștinism, islam), religii ce au în comun mult mai multe lucruri decât ar fi de așteptat: în toate 3 se urmează și se respectă Scrierile Sfinte (Tanakh, Biblia și Coranul), urmează și figurile profetice ce sunt foarte importante și supriză – Avraam este prezent în toate 3, reprezentând un personaj fundamental și dând naștere tradițiilor abrahamice, și multe altele. Dar asemănările între creștinism, care este considerată astăzi religia principală, adoptată de peste 2 miliarde de persoane, incluzându-mă pe mine, și restul religiilor nu se opresc aici. Acesta este un fragment dintr-o rugăciune taoistă, ce era rostită de Marele Preot înainte de slujbe: ”Demult, la început, era marele haos, fără formă și întunecat. Cele cinci elemente nu începuseră să se rotească, nici soarele și luna să lumineze. În mijlocul aceluia nu existau nici forme, nici sunet. Tu, O, Duh Împărătesc, Ți-ai vădit stăpânirea, și mai întâi ai despărțit părțile mai dense de cele mai pure. Tu ai făcut cerul; Tu ai făcut pământul; Tu l-ai făcut pe om. Toate lucrurile cu puterea lor reproductiva si-au luat ființă”. Sună surprinzător de cunoscută această rugăciune, mie personal aducându-mi aminte de cartea Geneza – Facerea. Este cunoscut și faptul că începutul timpului este asemănător între religii, însă rugăciunea continuă: ”Tu ai făgăduit, O, Di, să ne auzi, căci Tu ne privești ca un Tată. Eu, copilul Tău, nepriceput si orb, sunt nevrednic să îmi arat simțămintele după cuviință”. Aceeași idee, de umilință, în fața divinului – Tatălui. Chiar și expresia folosită – orb: ”nu știi că ești ticălos, sărac, orb și gol” (Apoc. 3:18). Evanghelia lui Ioan, în versiunea chineză, (Hristos, veșnicul Tao) începe astfel: „La început a fost Tao şi Tao era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Tao… şi Tao S-a făcut trup şi S-a sălăşluit între noi”.

Dacă poate, doar poate, majoritatea religiilor lumii s-ar rezuma la una singură, un singur Dumnezeu, Atotuternic, precum cel creștin, însă cu idei puțin aparte și denumiri, diferite, ce exprimă, în esență, slava pentru același Dumnezeu? Deși sunt atât de diverse, cu rugăciuni, obiceiuri atât de diferite – la urma urmei toți suntem oameni, și cum spuneam la început cu toții avem nevoie de Cineva în care să credem, și dacă acest cineva este singurul Dumnezeu din Ceruri, numit fie Allah, fie Buddha, fie Tao? Dacă într-adevăr așa ar fi, atunci singura întrebare rămasă ar fi cine are nuanțarea corectă? Cine a reușit să îl înțeleagă cu adevărat pe Dumnezeu?

Însă deja am deviat foarte mult de la tema propusă, pe care am de gând să o reiau spunând că în orice mod ne-am ruga – în picioare, în genunchi, ghemuit, cu ochii închiși sau deschiși făcându-ne cruce sau nu, Cineva tot ne va asculta. Și dacă nu suntem convinși, nu credem, sau avem îndoieli, eu am ajuns la concluzia următoare: dacă religia este un lucru de care avem nevoie, lucru dovedit chiar de oamenii care încearcă să obțină dovezi științifice pentru existența ei, de ce să ignorăm acest lucru? Mai ales când știm că dacă am avut încredere, chiar va merita la sfârșitul timpului. Așa că, voi continua să mă rog cu încredere lui Dumnezeu, mai ales datorită experienței personale – singurul lucru care te poate convinge cu adevărat – pentru că știu că deși eu nu înțeleg aproape nimic de pe acest Pământ în totalitate, El o face. Și Va avea grijă să o fac și eu într-o bună zi. Eu, pe lângă miliardele de oameni de pe această planetă ce am putea zice pierdută prin univers – dar iată că nu chiar. Suntem cei mai speciali de pe ea – singurii cu conștiință, sentimente, cunoștință și puterea deciziei. Suntem cei mai speciali din acest Sistem Solar – singurii cu condițiile de viață ce favorizează viața. Și, cum ne spun majoritatea religiilor, foarte speciali în ochii zeilor, chiar cei mai speciali în ochii lui Dumnezeu. De ce să nu credem asta? Nu ne ajută acest punct de vedere? Nu e cu adevărat o perspectivă mult mai promițătoare decât cea ordinară – ne-am născut din neant, trăim în neant, fără un scop, fără o dorință, pentru ca apoi, după o perioadă mult prea scurtă comparată cu durata Universului, făcându-ne astfel existența irelevantă, dar prea lungă comparativ cu momentele frumoase din ea, să murim în neant. Odată ce alegi să crezi, să te rogi și să simți efectele ei, vei vedea că totul devine mai frumos, plin de sens și încrezător. Cele mai întunecate momente se transformă curând în cele mai luminoase și cele mai neînsemnate lucruri devin un miracol.

Însă niciunul dintre aceste lucruri nu este posibil fără rugăciune – cuvântul cheie al acestui eseu. Rugăciunea înseamnă comunicare. Poți crede că însemni ceva pentru prietenii tăi fără să vorbești cu ei? Poți crede că te vor ajuta când ai nevoie de ei? Dacă îi superi, ai tu încredere că vei fi iertat fără să le ceri asta? Sigur că nu. Același lucru se aplică și lui Dumnezeu. ”Cere, și vei primi.” Și, Cuvântul Său ne spune că, deși nu știm chiar cum să ne exprimăm, ce trebuie să facem, și cât de solemni ar trebui să fim, El ne înțelege.

Nu este minunat?

One Comment on “Rugăciunea în diverse culturi și din perspectiva mea personală”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *