TU…Cum vei fi ținut minte ?

Prof.Înv.Presc.  Alina Raluca Vațe – Grupa  mijlocie ”Ursuleții”

”Copiii sunt mesajele vii pe care le trimitem unor vremuri ce nu le vom vedea” John W.Whitehead.

Această frază pentru mine ca…OM  ( părinte si „doamnă”deopotrivă ) au un puternic impact emoțional. Mă face sa simt si mai  profund misiunea si datoria la care m-am angajat alegând acest drum.  Să modelezi suflete, este cea mai nobilă meserie! ” A educa nu înseamnă a repeta cuvinte, ci a crea idei si a produce o stare de încantare, înseamnă a fi un artizan al personalității, un poet al inteligenței, un semănător de idei ” (Augusto Cury).

Locul nostru, al educatoarelor este în ” pepiniera ” unei școli. Și nu  este satisfacție mai mare să vezi cum un pui de om ce abia leagă câteva propozitii si se ține la propriu de fusta ta …ajunge sa plece din școală un tânar cu idealuri, viitor licean, privind încrezător spre viitor – de unde te aplecai sa îi prinzi mânuța…acum îți ridici capul pentru a-i întânli privirea!

”Mare este responsabilitatea acelora care își asumă călăuzirea unui suflet omenesc.” ( Educație, Ellen White).

Aș vrea să va spun si vouă..celor ce citesc aceste rânduri – Locul meu de muncă este cel mai fericit!  Eu nu pot fi tristă acolo! Când mă îmbrățisează atâtea perechi de mânuțe, când primesc atât de multe complimente..chiar dacă ele pot suna si ”doamna..astăzi ești groaznic de frumoasă” 😊 , când sunt întreruptă din cinci  în cinci minute să mi se reamintescă ” Doamna,te iubesc!”, când o mulțime de glasuri zglobii mă roagă  să scoatem din nou plastilina, să cântam iar si iar acelasi cantec, să mai repetăm jocul lor preferat…când inima se topește de drag – îmi doresc să  îl fac pe fiecare să se simtă important, iubit,  apreciat…ca un erou sau prințesă  din desenul îndrăgit!

 Felul lor deschis, afecțiunea oferită cu atâta generozitate..mă motivează pe mine să așez toată grija, dăruirea și atenția în tot ceea ce fac! Imi doresc să fiu ținută minte frumos!

Vreau ca cei mici ai mei să învețe să fie fericiți, în primul rând. Vreau să îi văd râzând și după o zi plină petrecută împreună, să îmi strige: „Doamna, ne vedem mâine!”

One Comment on “TU…Cum vei fi ținut minte ?”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *