Profesor, pastor, redactor şi traducător, Mihai Ionescu s-a născut în satul Teslui, judeţul Olt la 17 iulie 1913 şi a murit în satul Diaconeşti, judeţul Dâmboviţa, la 27 decembrie 1997. După absolvirea liceului şi îndeplinirea serviciului militar, Mihai se converteşte şi devine membru al Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea. Între anii 1932-1934, el frecventează şi absolvă cursurile Seminarului Teologic Adventist de la Braşov-Stupini, după care frecventează cursurile Facultăţii de Istorie a Universităţii din Bucureşti, unde are ca profesori pe Nicolae Iorga, Constantin Giurescu şi Petre Panaitescu, şi ia toate examenele cu nota maximă. Impresionat de perspicacitatea şi talentul său de cercetător, slavistul Petre Panaitescu îi oferă postul de asistent unversitar la catedra lui. În 1941 este trimis pe front, unde luptă 2 ani de zile în Crimeea. După război, revine ca profesor la Seminarul din Braşov-Stupini, iar între 1948 - 1950 Mihai Ionescu ocupă funcţia de director al Seminarului Teologic Adventist. Între 1953-1989 este condamnat la domiciliu forţat datorită refuzului ferm al lui şi al soţiei de a colabora cu securitatea, timp în care traduce și scrie la mașină cărți ale bisericii adventiste. La sfârşitul acestei perioade şi după ea, redevine profesor al Institutului Teologic Adventist din Bucureşti. Profesorul şi pastorul Mihai Ionescu rămâne pentru noile generaţii un neîntrecut model de excelență în devotamentul faţă de familie, faţă de biserică şi faţă de patrie.