Ați auzit această expresie?

Ați folosit-o vreodată?

Vă mărturisesc ca ori de câte ori o auzeam folosindu-se, mă simțeam deranjată de superioritatea care se degajă din partea celui care o rostește.

Dar… De când anii au trecut și peste mine, ba mai mult de când sunt și mamă parcă îmi stă pe vârful limbii și cu greu o țin în frâu.

Recent, am experimentat în gradina noastră o formă nouă de agricultură, ceea ce se cheamă, permacultură.

Vecinii, oameni mai în vârstă n-au stat pe gânduri, sa vină și să ne spună că pe vremea lor agricultura se făcea clasic, în pământ, nu modernisme de-astea luate de prin cărți sau de pe internet.

Și cu cât înaintăm în vârstă ne regăsim și noi în categoria celor care acceptăm mai greu schimbarea, noutatea, updatarea.

Și de ce să nu recunoaștem, vremurile noastre au venit cu mari schimbări în toate domeniile: tehnologie, alimentație, educație…

Noi modele de parenting ne sunt livrate zilnic. Ce e bine? Ce nu e bine? Cum sa mă raportez  la copiii mei? Cum sa nu greșesc?

„Ce fel de părinte / profesor vreau sa fiu? Ce fel de copil vreau să cresc?”

Și eu îmi pun zilnic întrebări iar atunci cand fac bilanțul zilei ma gândesc dacă am aplicat metoda corectă. Oare trebuia sa fiu mai blândă, mai tolerantă, sau mai fermă și mai hotărâtă…

Probabil ca niciodată nu voi găsi instrumentul care sa măsoare fără eroare metodele pe care le-am folosit dar știm ca Dumnezeu are alte instrumente de măsură decât ale noastre și ale lui sunt perfecte iar el nu măsoară doar rezulatatele ci și drumul parcurs până la obținerea lor.

În ceea ce privește relația cu copiii noștri cred că ei sunt cele mai bune instrumente care măsoară eficiența metodelor noastre.

Poate că noi credem ca le-am acordat suficient timp, suficiente resurse, suficiente valori însă haideți sa-i întrebăm pe ei.

La una dintre orele de comunicare i-am întrebat pe copii: Care este visul tău?

Ei au scris:

– să lucreze mama mai puțin și să petreacă mai mult timp cu mine.

– sa aibă părinții mei o vacanță luuuungă să petrecem mai mult timp împreună.

– sa nu mai plece tata de acasă.

– sa fie părinții mei liberi și să se joace mai mult cu mine.

– să se joace părinții mai mult cu mine

– sa fie părinții mei împreună

Când auzim că aceste lucruri aparent simple și banale sunt de fapt visuri ale copiilor noștri, dar în același timp scuzându-ne cu expresia „pe vremea mea…” mama și tata nu ne dădăceau atât, nu ne cântau în strună, parcă ne-am da dreptate.

Și eu îmi dau drepatate de multe ori.

Dreptatea sa fie a lor, a copiilor sau a noastră?

Dacă dorim ca visurile copiilor noștri sa fie niște visuri mărețe, dacă dorim ca ei sa țintească înalt, noi, adulții ar trebui sa ne reașezăm prioritățile.

Maslow spunea ca la baza piramidei unei dezvoltări armonioase trebuie sa fie:

Sănătatea – în zilele noastre sănătatea ar putea fi tradusă și prin controlul stresului.

Aveți grijă părinți cum îl gestionați, ce stare psihică transmitem copiilor noștri.

La școală, începem ziua cu o poveste ( ea are printre altele și rolul de a aduce liniștea în clasă, de a elibera stresul grabei cu care ne trezim și ajungem la școală)

Siguranța – cea de a doua treaptă – familia este locul în care copilul trebuie să simtă protecție și siguranță, iar al doilea loc este școala. Dacă noi putem oferi copiilor acest element, măsurătoarea va arăta bine.

Prietenia, relațiile cu ceilalți, sentimentul de apartenenta la un grup sunt elemente indispensabile ale ajungerii în vârful piramidei.

Stima de sine și recunoașterea

• Recunoasterea triumfurilor. Nu uita sa-l lauzi si să-l încurajezi in tot ceea ce face. 
• Depășirea obstacolelor. Ajută-l să depășească obstacolele și dă-i instrumente pentru a învăța cum să rezolve conflictele. 

Varful: Visurile. 

Odată ce toate nevoile de bază sunt îndeplinite, există marele obiectiv, care nu este altul decât visul cel mai mare. Ce visează el. Dar nu îl poate atinge dacă  îi sunt neglijate celelalte nevoi.

Astfel, ca o concluzie: indiferent ce a fost pe vremea mea…, eu fac un singur lucru: ”Uitând ceea ce a fost în urmă , mă arunc spre cele ce sunt înainte!” (Filipeni 3: 13),  ca prin contribuția mea de mamă, tată, profesor, să ajut copiii să ajungă în vârful piramidei, la îndeplinirea visului cel mare de aici, din lumea noastră , dar mai mult a visului cel mai mare pe care îl consider promisiunea lui Isus: ” Eu Mă duc să vă pregătesc un loc. Și după ce Mă voi duce și vă voi pregăti un loc, Mă voi întoarce și vă voi lua cu Mine, ca, acolo unde sunt Eu, să fiți și voi.” (Ioan 14…)- viața veșnică.